Fotografi Hai-hui prin Slovenia

Suntem ceea ce iubim" (N. Stanescu). Iar ceea ce iubim îmbină armonios dragostea pentru călătorie cu cea pentru fotografie. Așa a apărut Fotografi Hai-hui. Viața noastră înseamnă: o mare valiză plină cu țări și locuri frumoase, cu jurnale întregi de călătorie și cu un imens album de fotografii. Trăim, ne spunem povestea, exprimăm mesaje și beatitudini prin imagini și texte. Pentru noi, viața este spontană, liberă, minunată. Pentru noi, viața înseamnă fiecare clipă, fără traiectorii ori planuri; pentru noi, viața se trăiește hai-hui.

Printre țările cărora le-am batut potecile și drumurile, se numără și Slovenia. V-am putea vorbi ore în șir despre această țară, despre oamenii ori istoriile locurilor, despre zâmbetele lor prietenoase, despre șosele în formă de inimă, creste muntoase ce îți taie răsuflarea ori cabane calde și primitoare.

Cele mai vizitate zone sunt Ljubliana și Bled. Însă, noi am mers mai departe. Ne-am dorit să-i cutreierăm munții și văile, parcurile naturale și cascadele, potecile destinate special pasionaților de trekking dar, și șoselele crestate în munți, încă de pe vremea Primului Război Mondial, când rușii au trecut prin Slovenia pentru a cuceri Italia; o poveste uimitoare pe care crestele semețe o păstrează cu sfințenie. 

Slovenia este țara dragonilor, țara legendelor vii, țara în care natura te primește cu brațele deschise.

Ne-au fascinat, mai cu seamă, poveștile locului și pe care vrem să le împărtășim cu voi. Să începem cu Iason, eroul principal, un grec, fiul Regelui Iolcos din Tessalia care, cu ajutorul Medeei, reușește să câștige lancea de aur. Iason, liderul argonauților, se îndrăgostește de fata regelui Aeetes, pe care o răpește. În fuga lor, ajung să navigheze pe Dunăre și poposesc pe tărâmul Ljublijanei. Cum apele erau prea mici, se gândesc să demonteze corabia și să o treacă pe Adriatică pentru a putea pleca pe mai departe spre Grecia. 

Iarna aprigă i-a împiedicat pe argonauți și pe Iason să meargă mai departe. De aceea au luat decizia să rămână pe teritoriul sloven până ce se mai îndreaptă vremea. Și-au construit un cătun cu mici case de lemn, chiar lângă apă. Pe vremea accea, tărâmul era amenințat de un dragon care mâncase tot peștele râurilor, atacându-i pe săteni. Într-una din zile, dragonul se năpustește și asupra cătunului argonauților, dându-le foc la case și omorând o bună parte din ei. Unica soluție găsită de Iason a fost aceea de a porni pe urmele dragonului. L-a descoperit într-o mlaștină, l-a adormit prin farmecele Medeei, i-a strâns botul cu un laț de fier și i-a acoperit nările cu oasele celor uciși de dragon, omorând dragonul prin sufocare. De atunci și până în zilele noastre, oamenii locului au trăit liniștiți iar Iason, după ce a trecut vremea rea, a reușit să plece către Grecia. 

Dar, o altă legendă este ceva mai simpatică și face referire la un pui de dragon bun, pe numele lui, Jami. Se spune că în trecut, regiunea slovenă era chinuită și asaltată de dragonii care locuiau în Peștera Postojna. Într-una din zile, apele râului Pivka au crescut atât de mult încât au inundat peștera și i-au luat pe sus pe toți dragonii, mai puțin pe Jami. Jami era un pui de dragon tare prietenos și își dorea să se joace cu copiii localnicilor însă, aceștia se speriau de el. Trist și singur, stătea ascuns în peștera sa până când un gândac se imprietenește cu el. Gândacul îi face cunoștință și cu alți gândaci care îi povestesc dragonului de faptul că ei păzeau acolo o comoară pe care încerca să o fure un goblin. Ei îi cer ajutorul lui Jami pentru a apăra împreună acea comoară. 

Într-una din zile, goblinul încearcă să-l atace pe dragonul nostru dar, Jami reușește să-l învingă pe goblinul care cerea înduioșător eliberarea. I-a spus lui Jami că în schimbul libertății îi poate oferi orice își dorește. Micuțul dragon se înduplecă doar cu o singură condiție: să îl facă om. Goblinul a fost de acord și l-a transformat pe Jami într-un copil. De atunci și până în zilele noastre, goblinul s-a făcut dispărut iar Jami s-a putut bucura și de joaca alături de copii dar, a reușit să apere, deopotrivă, și comoara alături de prietenii săi din peșteră. 

Desigur, legende sunt multe. Dar, dintre toate, acestea două mi s-au părut cele mai interesante. 

Poposind la o cabană, am aflat o altă istorie a locului. În trecut, pădurile slovene erau pline de vânători. Trăiau și se hrăneau cu vânat. Nu exista vreo lege a braconajului. Și, pentru că erau numerosi vânători, tatăl cabanierului s-a decis să deschidă un popas de profil într-un grajd pe care îl avea în mijlocul pădurii. În timp ce noi savuram o bere autentică și gustoasă, cabanierul ne arată o colecție, veche de peste 100 de ani, de arme vânătorești, pe care tatăl lui le adunase de pe la vânătorii care nu aveau bani cu ce să plătească mâncarea, băutura ori găzduirea. Cabanierul m-a privit uimit atunci când i-am zis că noi avem, în limba română, foarte multe cuvinte de proveniență slavă și chiar am făcut împreună cu el o listă de astfel de cuvinte: [most]=must; [prahva]=Prahova (prăfuita); luna=luna; duh=duh, bar=bar etc. 

Într-o doară, privind peisajele Sloveniei, am zis: "Seamănă cu Apusenii mei dragi!" Doar că sunt mult mai curați și îngrijiți. 

De-a lungul timpului, am străbătut foarte multe țări. Însă, câteva îți rămân la suflet, ca o imagine vie și clară ori ca un album plin cu fotografii. Printre acele țări care ne-au făcut să ne simțim că suntem acasă, se numără și Slovenia: de la arhitectura impresionantă a Ljublianei, cu statuetele ei uriașe ale dragonilor ce te duc cu gândul la mitologie, la șosele în formă de inima ce trec prin podgorii întregi de vie, la păduri impresionante și sălbatice, lacuri, parcuri naturale, rezervații întregi în care animalele sunt libere, până la creste muntoase cu altitudini de 2800 de metri. 

Pentru un om obișnuit este un balsam de suflet. Pentru un fotograf, este Raiul pe Pământ! Cascadele de nori prăvălindu-se peste creste îți oferă spectacolul ideal pentru câteva timelaspeuri ca apoi, la zeci de minute, norii groși lasă locul unui apus minunat, dând stâncilor o culoare de un roșiatic aprins. 

Se spune că aparatul surprinde tot ceea ce ochiul nu poate să vadă. Eu spun că a surprins ceea ce inimile noastre au putut simți prin ceea ce ochii au putut vedea.